Aducem căldura în căminul dumneavoastră!0762 275 709contact@caldurica.ro
19 mai 2026
1-1-1280x640.jpg

Salutare tuturor!

Probabil vă întrebați cât de „cu cap” au fost investiți acești bani.

Beneficiarii acestui proiect sunt

proprietari ai unei viitoare pensiuni cu o priveliște superbă și cu o suprafață locuibilă de aproximativ 500 metri pătrați. Scopul acestei investiții a fost acela de a reduce consumul de lemne, anticipând totodată situația în care lemnul ar putea deveni din ce in ce mai scump și mai greu de găsit.

Rolul acestei instalații este să consume cât mai puțin cu cât mai mare eficiență. Asta se întâmplă datorită felului în care este proiectată și executată. În momentul in care beneficiarul aprinde focul în centrală, chiar și de la 5-6°C (temperatura apei din centrală, puffer, radiatoare) aceasta este capabilă să furnizeze căldură în radiatoare la 60-65°C în mai puțin de 20 minute, trimițând direct agent termic acolo unde este nevoie (într-unul din cele 4 circuite sau în boiler). Mai mult decât atât, automatizările din instalație au un senzor de temperatură exterioară care transmite informația către acestea și modifică temperatura agentului termic  pe tur (care este supravegheat de alt senzor ) în funcție de temperatura exterioară.

O altă automatizare este responsabilă de relația dintre centrala termică și puffer, monitorizând in permanență temperatura și trimițând agent termic spre puffer doar când temperatura acestuia este mai ridicată în centrala termica decât cea din puffer. Dat fiind faptul că de află la peste 1000 metri altitudine, diminețile sunt răcoroase, mai ales in zona demisolului clădirii, acolo unde este situat livingul de 130 metri pătrați. Înainte de a începe această lucrare am analizat posibilitatea producerii apei calde menajere (nu ați uitat că este pensiune și clienți au nevoie de confort ????) din primăvară până toamna târziu fără a face foc în centrală. Pentru asta am prevăzut pufferul  de 1500 litri cu o serpentină și boilerul de 300 litri cu două serpentine, una pentru centrala termică și cealaltă pentru panourile solare. Instalația va fi prevăzută în viitorul apropiat cu 4 panouri solare cu tuburi vidate de câte 2,6 mp fiecare, cu rolul de a încălzi rapid boilerul și a aduce aport la încălzirea instalației din primăvară până toamna târziu. Datorită automatizării circuitului  solar o vană motorizată montată pe boiler va comuta atunci când temperatura apei calde menajere de la baza boilerului atinge o valoare prestabilită. Antigelul din instalația solară va trece prin serpentina pufferului, încălzindu-l.

Această situație satisface două necesități:

1. Producerea apei calde în cantități mai mult decât suficiente .

2. ‎Încălzirea livingului din demisol de primăvara până toamna fără a arunca un lemn pe foc  și totodată rezolvă problema descărcării  surplusului de energie generat de panourile solare. Apa caldă menajeră  are la ieșirea din boiler o vană manuală de amestec putând oferi apă caldă de la 38 până la 60°C, prevenind astfel eventualele neplăceri datorită apei fierbinți stocate in boiler.

În această poveste sunt implicate următoarele personaje:

  • 1 centrală Atmos DC 70S
  • 1 puffer Lam Bollitori de 1500 litri cu o serpentină
  • 1 boiler Lam Bollitori de 300 litri cu două serpentine
  • 1 distribuitor-colector Herz
  • 4 grupuri de pompare Herz cu vană de amestec electrică
  • 1 grup de pompare Herz fără vană de amestec (pentru boiler)
  • 4 colectori solari cu 30 tuburi vidate
  • 2 grupuri de pompare solar Herz 
  • 1 automatizare solar SR 658
  • 1 Vană de amestec apă caldă menajeră de la ESBE
  • 6 pompe Wilo Yonos Pico de diferite dimensiuni
  • 1 automatizare Euroster Uni 2
  • 1 automatizare Euroster Uni 3
  • 1 automatizare SR 208 C
  • 1 UPS centrală 1500VA 
  • 2 Acumulatori semi-tracțiune 100Ah
  • +3 oameni pasionați de ceea ce fac!

Mulțumesc Nene și Ovidiu, pentru ajutorul oferit!


19 mai 2026
2-1-1280x640.jpg

Salutare tuturor,

continuăm să creăm instalații personalizate, unice, adaptate cerințelor fiecărui client.

În postările pe care le voi face, am să aduc în atenția voastră lucrări noi, în combinații pe care nu le-am mai prezentat. Dată fiind dorința proprietarului de a folosi tehnologia modernă în contextul în care  gazul lipsește din zonă, am recurs la soluția încălzirii și producerii apei calde cu ajutorul unei centrale pe lemne de 30 kw, și a panourilor solare pentru producerea apei calde, aport la încălzire și… încă ceva.????

Centrala cu gazeificare aleasă, este un Viadrus U22 Economy, model apărut acum 3 ani, centrală care m-a surprins in cel mai plăcut mod cu performanțele remarcabile și simplitatea cu care este realizată. Am constatat că aceste caracteristici pot fi obținute DOAR în contextul în care se respectă ad literam, instrucțiunile de montaj și exploatare, date de către producător.

În ceea ce privește încălzirea locuinței, (o casă absolut superbă, cu o priveliște care îți taie respirația), aceasta  este realizată cu ajutorul încălzirii în pardoseală la parter și etaj. Cele 6 băi aferente fiecărei camere, au  pe lângă încălzirea în pardoseală și câte un radiator tip „scăriță”, iar în camera tehnică de la demisol se află un radiator  de 1,80 m, care are menirea de a ajuta la uscarea rufelor și de a menține o temperatură plăcută acolo. La demisol, în camera tehnică am montat și o stație de dedurizare a apei, pentru a proteja întreaga instalație sanitară, (țevi, robineți, mașină de spălat rufe, mașină de spălat vase și de ce nu, sticla cabinelor de duș).

Declanșarea încălzirii în pardoseală se face cu ajutorul a două termostate de ambient, câte unul pe nivel (aceasta fiind dorința beneficiarului). Comanda acestora se face de la distanță, fiind programabile prin aplicația de pe telefonul mobil. Comanda radiatoarelor se poate face separat, programabilă pe zile, ore și temperatură dorită, în ciuda faptului că se află în locuri și pe nivele diferite, în clădire. Acestea au un circuit separat de încălzirea în pardoseală. În același mod se poate face și comanda recirculării apei calde menajere din boiler,

Cum este concepută să funcționeze această instalație?

În primul rând, este protejată împotriva înghețului, dar nu cu antigel în instalație, așa cum v-ați putea aștepta, ci cu un sistem de protecție care include:

  • O rezistență de 4,5 kw (trifazic) imersată in puffer, rezistență care asigură menținerea unei temperaturi de (30°C, în cazul de față, la jumătate pufferului), fapt care previne producerea înghețului. Această rezistență pornește foarte puțin, spre deloc, datorită faptului că instalația este susținută de panourile solare.
  • Panourile solare conțin 4 colectori cu câte 30 tuburi vidate fiecare.  Aceștia asigură într-o primă fază producerea apei calde la temperatura dorită, după care, excesul de energie este trimis în puffer, pentru a susține instalația de încălzire. Reglajele temperaturii apei calde și a momentului devieri excesului de energie către puffer, în vederea folosirii în instalație, pot fi modificate în orice moment, astfel încât, atunci când nu este nimeni acolo, să poată fi redusă temperatura apei calde la (20°C, de exemplu), iar energia pe care o produc panourile solare, să fie trimisă în puffer, și implicit , va folosit la încălzirea casei. Menționez că acești 4 colectori au produs în doi ani, de când sunt dați în exploatare aproximativ 15.000kwh ( echivalentul în energie electrică). Măsurarea o face automatizarea sistemului. În acest ritm, investiția în panourile solare se recuperează în aproximativ 5-6 ani.
  • Centrala termică: Viadrus U22 Economy 30 kw, este un concept ingenios și unic, (ViaBurn) al cehilor, o centrală cu gazeificare, fără automatizări sofisticate sau turbine de aspirare sau refulare a aerului din camera de ardere. Singurul inconvenient pe care l-aș remarca față de modelele precedente, este faptul că lemnul se introduce transversal în centrală, limitând astfel lungimea acestora la maxim 30 cm. În schimb, eficiența arderii este de 90-91%, fiind încadrată cu o clasă de noxe 5, respectând cele mai înalte standarde în domeniu , cu o clasă de eficiență energetică A+.
  • Boilerul: Boiler bivalent, de 300 litri, de la Lam Bollitori, suficient pentru a face față oricărei solicitări venite dinspre cele 6 băi, fiind capabil să absoarbă foarte bine și energia produsă în timpul verii de către cei 4 colectori (120 tuburi vidate).
  • Pufferul: Este un produs Lam Bollitori, de 1000 litri, cu o serpentină, aceasta fiind necesară pentru a acumula excesul de energie produs de către panourile solare. Această energie se produce chiar și la-20°C, dacă este soare. Temperatura pe colectori poate fi de 70-80°C, în astfel de condiții. Tot în puffer se află și rezistența de 4,5kw, cu termostat programabil.
  •  Distribuitor colector și grupurile de pompare: Sunt 3 la număr, produse de Herz, cu pompe Wilo, de diferite dimensiuni.

 Modul de funcționare este simplu:

Termostatul de ambient cere căldură, senzorul de minim din puffer verifică dacă sunt îndeplinite condițiile pentru a face asta, iar după caz pornește sau nu, pompele aferente circuitului respectiv.

De primăvara, până toamna, nu este necesară pornirea centralei pe lemne pentru producerea apei calde și a încălzirii (90% din timp), întrucât panourile solare produc suficientă energie pentru a face asta.

Pe timpul iernii, în regim de funcționare normal, centrala se încarcă odată la 12 ore.

Suprafața încălzită este de aproximativ 270 mp.

Probabil vă veți întreba ce se întâmplă cu atâta energiei pe timpul verii !? ????

Ei bine, aceasta este stocată în puffer, și trimisă în instalație, ori de câte ori este nevoie ( la Bran, acolo unde se află, poți sta maxim două săptămâni dintr-un an, fără să faci deloc focul). Casa este menținută  la o temperatură de 21-22°C, boilerul la 60°C …. Și tot mai este  energie de folosit.

Pentru asta, proprietarul acestui splendid loc, a dorit să scăpăm de excesul de energie într-un ciubăr încălzit, cum altfel, decât cu energie de la soare ☀️.  Din experiența perioadei care a trecut, de când este in funcțiune, vă pot spune că au fost momente când temperatura apei din ciubăr a trecut de 40°C! Asta in contextul în care sunt 2500 litri de apă în ciubăr.

Cum am făcut asta?

Cu ajutorul unui schimbător de căldură în plăci și a două pompe, toate acestea fiind conectate între puffer și ciubăr. Serpentina ciubărului este umplută cu antigel la rezistent la -30°și are aproximativ 84 m lungime.

 Există două modalități în care poate fi încălzit ciubărul:

  •  În modul manual ( la cerere), cu ajutorul energiei din puffer, produsă de centrala pe lemne și panourile solare.
  •  În modul automat, care este o măsură de protejare a instalației împotriva supraîncălzirii pe timpul verii. Pompele sunt declanșate de către un senzor care citește temperatura din puffer, iar la o anumită valoare (80-85°C), începe în mod automat procesul de încălzire al ciubărului. Când este suficientă energie în sistem, încălzirea ciubărului de la 3 la 40°C se face in aproximativ 4 ore.

Cu căldură, echipa Căldurică.ro!


31 mai 2024
3-1-1280x640.jpg

M-am gândit ca in postările viitoare să arăt lucrări noi, individualizate. Una dintre acestea este și cea pe care o voi prezenta astăzi.

Pe lângă deja bine cunoscutele instalații cu centrală pe lemne (peleți), boiler, puffer, și panouri solare cu aport la încălzire, aceasta aduce ca element de noutate, un sistem de încălzire cu aer cald, a unui living de aproximativ 45mp.

Suprafața de 150 mp este împărțită în două zone:

  • Camerele, băile, bucătăria, garajul și camera tehnică, funcționează cu radiatoare.
  • Livingul, este încălzit cu ajutorul unui ventilo convector cu aer cald, instalat în pod.

Admisia și refularea aerului se fac din living, două zone diferite, realizând astfel o bună circulație a aerului încălzit.

Instalația este realizată cu ajutorul unui sistem prin intermediul căruia aerul cald este distribuit in cameră prin 6 guri de ventilație și două de admisie. Acestea trimit aerul cald în direcția spațiului vitrat din acest living (4 metri pe o latură și 4 pe cealaltă).

Controlul temperaturii in acest living de face prin intermediul unui termostat de ambient dedicat sistemului de ventilație, termostat care acționează asupra ventilatorului și modulează cele 3 trepte de putere alte acestuia.

Celelalte detalii care compun aceast tip de instalație le puteți găsi în postările dinaintea acesteia.

Componența instalației:

  • Centrală pe lemne cu gazeificare, Atmos 40 kw – 1 buc
  • Puffer Lam Bollitori 1250 l cu o serpentină – 1 buc
  • Boiler Lam Bollitori 300 l cu două serpentine – 1 buc
  • Distribuitor – colector Herz, 3 căi – 1 buc
  • Grup hidraulic Herz Pumpfix direct – 1 buc
  • Grup hidraulic Herz Pumpfix mix – 2 buc
  • Ventiloconvector 4,7 kw – 1 buc
  • Panouri solare tuburi vidate (30 tuburi) – 2 buc
  • Grup hidraulic și automatizare solar – 1 buc
  • Automatizare instalație Uni 2 – 1 buc
  • Termostat ambient Salus IT 500 – 1 buc
  • Termostat ventiloconvector – 1 buc
  • Radiatoare Vogel & Noot – 10 buc

Mulțumesc pentru ajutor și susținere ,,Nenea” și Ovidiu!


15 ianuarie 2021
5-1-1280x640.jpg

Ciubărul este un accesoriu la modă în pensiunile, casele de vacanță și micile hoteluri din Romania. Atrage clienți, pe bună dreptate. Te poți relaxa seara cu prietenii la un pahar de ceva, după o zi de relaxare?, petrecută într-o pensiune frumoasă și prin împrejurimile ei. Pentru tine, turistul, lucrurile sunt simple și plăcute, adică așa cum trebuie să fie. Iar pentru asta, administratorul pensiunii se ocupă ca ciubărul ăsta să fie pregătit exact când e nevoie de el. Ori pregătire = încălzire.

Încălzirea unui ciubăr se face in 99,9 % din cazuri cu o mică sobă metalică aflată chiar în interiorul acestuia, livrată cel mai adesea cu ciubărul (la cererea clientului). Vă întrebați de ce nu 100%? Pentru că am decis să rezolv problema timpului de așteptare.

Pentru a satisface pofta de răsfăț in ciubăr, proprietarii de pensiuni și hoteluri pornesc focul cu 12 până la 16 ore înainte, pentru a ridica temperatura apei din ciubăr la temperatura la care corpul se simte bine 38-40°C. Să nu uităm că în 90% din cazuri acestea au între 2000 și 3500 litri de apă, în funcție de diametrul și înălțimea acestuia. Am creat un sistem pentru a încălzi ciubărul, cu agent din instalația termică în mai puțin de 2 ore! Mai exact, sistemul pe care l-am implementat a făcut asta în 1h 35 min. Da, mai puțin de 2 ore în loc de 16! Și asta, de la 3°C la 40°C! La 40°C apa devine fierbinte pentru corp.

Pornirea sistemului de încălzire a ciubărului se realizează cu ajutorul unui comutator on-off. Se menține pornit sistemul de încălzire până la temperatura dorită, după care se deconectează. Desigur, aș fi putut pune un senzor de temperatură în ciubăr, și să comand pornirea și oprirea cu ajutorul unei automatizări, dar în cazul de față, am folosit acest model, agreat de către proprietar.

Modul în care funcționează acesta este următorul.

  • În primul rând, ar fi bine ca pufferul să aibă suficientă temperatură, pentru a susține descărcarea de energie spre ciubăr. De asemenea centrala termică ar trebui să aibă suficient combustibil pentru a susține această operațiune.
  • La pornirea celor două pompe, agentul termic fierbinte din puffer transferă energie (căldură) prin intermediul schimbătorului de căldură în plăci către țeava care se află în ciubăr, și care la rândul ei, transferă energia(căldura) în apa din ciubăr.
  • Pentru a evita înghețul instalației pe timpul iernii, serpentina din ciubăr are antigel.
  • Pentru a realiza cât mai repede încălzirea ciubărului este necesară o capacitate a centralei care să poată susține absorbția de energie de la ciubăr.

Realizarea acestui proiect a necesitat:

  • O centrală care să susțină energia necesară schimbului termic rapid între puffer și ciubăr, în cazul de față, una de 80kw, cu combustibil solid.
  • Puffer – absolut necesar pentru a crea confort in cazul cazanelor cu combustibil solid. Acesta are 2500 litri. Cel mai adesea, aceste două elemente există deja în instalațiile din (pensiuni, hoteluri, case de vacanță).
  • Schimbător de căldură în plăci 120 kw – 1 buc.
  • Pompă de circulație – 2 buc.
  • Țeavă inox gofrat pentru ciubăr.
  • Fitinguri, robineți și accesorii.


4 ianuarie 2021
6-1-1280x640.jpg

Când am ajuns în această cameră a centralei am găsit instalația pe care o vedeți în primele 5 imagini și o familie nemulțumită de ce oferea aceasta.

Pentru a înțelege cum puteam să ajut mai bine am început să pun întrebări de genul: ce vă nemulțumește la această instalație, cum a funcționat, cât de des băgați lemne, cât de mult consumă într-o iarnă. Am aflat că:

  • Datorită felului în care a fost concepută instalația aceasta făcea întâi apă caldă (2 ore) , apă numai bună pentru două dușuri, atât ajungea.
  • După ce binevoia centrala să crească temperatura până la 60°C mai dura încă o oră și jumătate.
  • Dacă vă întrebați când ajungea căldura în casă, ei bine, după aproximativ 5-6 ore de la aprinderea focului în centrală.
  • Cât de des era alimentată cu lemne? Foarte des!
  • Proprietarii s-au bucurat foarte rar și accidental de căldura pe care ar fi trebuit să o ofere instalația termică.
  • Consum de lemne-50-60 MC/an.
  • Suprafață de încălzit (după estimarea mea) -360-400 mp.
  • Depunerile de gudron de pe cazan au făcut dificil de ridicat temperatura la 80°C, temperatură firească de exploatare a unui cazan cu gazeificare.
  • Am aflat de la proprietari că nu își amintesc să o fi văzut vreodată la 70°C.

 

Ce am făcut:

  • Demontat vechea instalație din camera centralei.
  • Dimensionat pe măsura cerințelor casei-3 circuite de încălzire separate, comandate independent de câte un termostat de ambient fără fir.
  • Am instalat un distribuitor-colector cu patru căi și am folosit pentru instalația de încălzire 3 grupuri de pompare cu vană de amestec a agentului termic(pentru circuitele de încălzire) și un grup de pompare direct pentru boiler.
  • Vanele de amestec au rolul de a trimite apa (agentul termic) in radiatoare la temperaturi diferite, în funcție de temperatura exterioară (când e mai cald afară, agentul termic are o temperatură mai mică, când este foarte rece, temperatura agentului termic este mai mare). Toate acestea se întâmplă automat și sunt gestionate de două automatizări Euroster Uni 2 și Uni3.
  • Relația dintre centrala termica și puffer este permanent monitorizată de o automatizare care trimite până la ultima picătură de energie dinspre centrală spre puffer.
  • Circuitul de boiler este de asemenea gestionat de automatizarea Uni 2 și crește temperatura apei calde până la valoarea dorită (în cazul nostru 60°C).
  • Boilerul este prevăzut cu două serpentine, una termo și cealaltă pentru instalația solară pe care am montat-o.
  • Acestora li se adaugă un puffer de 1000 litri cu o serpentină (mai mult nu a încăput în spațiul alocat instalației)? , o instalație cu trei panouri solare plane și grupul de pompare + automatizarea panourilor solare.

Rezultat:

  • O instalație funcțională, care ofertă un confort mai bun decât o centrală pe gaz (la acelea nu se poate seta în mod automat temperatura agentului termic) cu un consum anual de lemne care nu va depăși jumătate din ceea ce s-a consumat până acum.
  • O centrală căreia i se acordau puține șanse de supraviețuire, care are acum o nouă viață,(proprietarii erau destul de deciși să o înlocuiască cu una nouă) o viață incomparabil mai bună decât a avut-o până acum.
  • Protejată de o supapă anti- condens, funcționează la 80-85°C, nu mai suferă depuneri de gudron, face schimbul termic mult mai bine, are un randament mult mai bun decât cel pe care l-a avut atunci când a funcționat după vechea schemă de montaj.

Personaje de poveste:

  • Centrala termică pe lemne Orlan 80kw – 1 buc.;
  • Puffer Lam Bollitori 1000 litri cu o serpentină – 1 buc.;
  • Boiler bivalent Lam Bollitori 200 litri – 1 buc.;
  • Distribuitor-colector 4 căi Herz – 1 buc.;
  • Grupuri de pompare Herz Pumpfix mix – 3 buc.;
  • Grup de pompare Herz Pumpfix direct – 1 buc.;
  • Controler Uni2 – 1 buc.;
  • Controler Uni3 – 1 buc.;
  • Controler SR-208C – 1 buc.;
  • Panouri solare plane Hewalex – 3 buc.;
  • Automatizare + grup de pompare solar Hewalex;
  • Termostate de ambient (Division Gas, Salus, Computherm).

 

Mulțumesc pentru susținerea în realizarea acestui proiect unor oameni minunați: Marin Tița (alias Nenea), Ovidiu Neagoe și Mihai Lupu.